Teaser Trailer True Blood Sezonul 5 : Afla Ce Personaje Vin In Bon Temps!

Serialul creat de Alan Ball, devenit fenomen pop-cultural care a spart audienţele în aproape întreaga lume, va continua cu al cincilea sezon şi ne aduce primul teaser trailer pentru anul 2012.
Deşi până în vară mai este multă vreme, iată că HBO ne tachinează încă de pe acum cu un prim teaser trailer, ce ne spune clar că În Bon Temps nimic nu rămâne îngropat.

HBO va produce şi cel de al cincilea sezon True Blood în 2012 şi va fi format, ca şi celelalte sezoane, din 12 episoade.
True Blood, serialul ce a fost nominalizat la patru premii Emmy, este bazat pe seria de romane cu vampiri scrisă de Charlaine Harris şi a fost conceput de creatorul Alan Ball, devenind în timp un melanj de violenţă, sexualitate şi pasiune cu substraturi care fac un portret profund al peisajului rasial şi minoritar din America.
Alan Ball a declarat de curând că:
“Nu încetez să fiu uimit şi încântat de entuziasmul spectatorilor noştri şi nu cred că m-am simţit vreodată mai bine decât acum, lucrând la acest serial.”
La rândul său, Preşedintele HBO, Michael Lombardo, a declarat:
“Sunt încântat că True Blood continuă să se bucure de o primire fenomenală atât din partea publicului cât şi a criticilor.”

Având în vedere că cetăţenii din Bon Temps au căzut la final de sezon 4 ca muştele, RestInPeace: Jesus, Marnie, Nan, şi eventual, Tara, nu e de mirare, că sezonul 5 True Blood va întroduce unele personaje noi şi va prezenta câteva chipuri familiare.
"Vom vedea o persoană foarte importantă, o femeie puternică, misterioasă, ce se va afla în centrul poveştii noastre principale, anul acesta", spune coproducătorul executiv Raelle Tucker.
"Acest personaj va fi unul foarte familiar şi desigur convingător."
De asemenea, vom ajunge să vizităm din nou lumea zânelor, pe care am explorat-o puţin la începutul sezonului 4.
Se par că Sezonul 5 True Blood va explora mai multe zâne, zâne noi, şi zâne într-un fel pe care nu l-am mai văzut până acum, în concluzie mult mai multe zâne.
Vom fi cu toţii foarte fascinaţi de povestea lui Sookie, şi vom vedea cum a ajuns ea să înţeleagă mai mult decât în ​​sezoanele precedente ceea ce se întâmplă cu ea şi de unde vin acele puteri extraordinare.

Fanii relaţiei dintre Eric (Alexander Skarsgård) şi Sookie, se vor întrista să afle că dorinţa de independentă a lui Sookie va continua şi în sezonul 5.
În timp ce întotdeauna va exista romantism în viaţa lui Sookie, ea alege să rămân într-un fel independentă, fără să depindă de cei doi masculi care au încercat, într-un fel sau altul să profite de ea.
După cum era de aşteptat, Povestea din sezonul 5, aduce potenţial pentru o nouă prietenie între Eric şi Bill (Stephen Moyer), acum că au reuşit să scape şi de enervanta Nan Flanagan (Jessica Tuck).
Această din urmă faptă năstruşnică a celor doi vampiri, nu va rămâne fără ecou, şi va aduce cu sine consecinţe pe care aceştia vor trebui să le rezolve într-un mod mai delicat, sau chiar foarte brutal, asigurându-ne că vor forma o echipă destul de feroce în sezonul 5.
Pe lângă toate astea, Joe Manganiello, a declarat de curând că sezonul 5 va fi plin de vârcolaci, şi că una din poveştile pe care o va explora sezonul 5 va fi legată strâns de această latură a personajului său (Alcide Herveaux), şi de surprizele pe care acesta le va aduce.

Oh, şi spre final trebuie să ştiţi că Regele de Mississippi, Russell Edgington (Denis O'Hare), se va întoarce.
Credem că asta va complica puţin toate lucrurile de mai sus, nu?

Share this article :

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Prieteni Nostri : Craiova Center - Radio KPTV Online
Copyright © 2012. Totul Despre Filme Noi - Clona - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website and Totul Despre Filme Noi
Powered by Blogger