Filmul oferă într-adevăr o serie de monştri şi creaturi mitice, iar pe lângă asta, Sam Worthington revine în forţă cu o freză care este demnă de moştenirea stilului actorului Harry Hamlin din filmul Clash Of The Titans al anului 1981.
Regizorul Jonathan Liebesman (Battle Los Angeles), susţine că a fost de acord să facă un sequel la Clash of the Titans, doar cu intenţia de a oferi o epopee mai captivantă din punct de vedere mitologic, în timp ce încearcă să ofere o poveste mult mai convingătoare decât filmul anterior, lucru care de altfel, l-a promis şi Sam Worthington în trecut.
Dacă trailerele promoţionale pentru primul film Clash Of The Titans s-au concentrat în primul rând pe piese imense de decor, efecte 3D şi multă acţiune, acest nou trailer pentru continuarea Wrath Of The Titans oferă o privire în ansamblu a contextului în care este implicat Perseu (Sam Worthington) şi ne dă o senzaţie epică de imensitate în mai toate elementele din film.
Filmul reia acţiunea la zece ani după primul film, atunci când viciosul Zeu Hades (Ralph Fiennes) conspiră cu Ares (Edgar Ramirez), pentru eliberarea lui Kronos şi restului Titanilor încarceraţi, cu scopul de a-l răsturna pe Zeus (Liam Neeson) şi a dezlănţui iadul pe Pământ.
Perseu (Worthington), trebuie să îşi lase viaţa liniştită pe care o duce şi să îmbrace din nou hainele de erou pentru a-şi salva tatăl din Underworld şi să-i înfrângă pe Titani odată pentru totdeauna.
În nouă să aventură, Perseus îi are alături pe războinica Andromeda (Rosamund Pike), fiul lui Poseidon, semizeul Argenor (Toby Kebbell) şi pe zeul decăzut Hefaistos (Bill Nighy).
Deocamdată Wrath Of The Titans primeşte credit din partea noastră, părând că oferă mai multe secvenţe de luptă impresionante şi mai mulţi monştri din mitologia greacă decât predecesorul său, în timp ce măreşte credibilitatea lui Perseu ca războinic cu adevărat curajos, de data asta fiind înarmat şi cu fulgerul lui Zeus.
Oricum ar fi, continuarea îi are pe Liam Neeson şi Ralph Fiennes care îşi reiau rolurile ca Zeus şi Hades, adăugându-i pe Toby Kebbell şi Rosamund Pike care obţin nişte cadre mai bune în acest trailer internaţional pentru Wrath Of The Titans.
Dar probabil cel mai bun lucru în aceste noi imagini sunt de fapt monştrii, care reprezintă de fapt o mare parte din ceea ce vrem cu adevărat de la un film ca acesta.
Totuşi nu suntem siguri că efectele speciale au devenit mai coerente, fie în 3D sau 2D, dar un lucru este cert: între timp lemnul a devenit impenetrabil şi este folosit ca un scut împotriva unei imense mingi de foc.
În regia lui Jonathan Liebesman, cu un scenariu scris de Greg Berlanti (Green Lantern) şi David Johnson (Red Riding Hood) Wrath Of The Titans va ajunge în cinematografe începând cu data de 30 Martie 2012.
1 comentarii:
chiar ca arata mai bine ca primul care a fost cam dezamagitor
pana si coloana sonora pare mai altfel :)
Trimiteți un comentariu